În prima ediție, bibliotecarii vor prezenta diferite tipuri de sticlă și procesul de obținere ale acestora. De la banala sticlă pe care o folosim acum la fereastră, la sticla securizată, sticla cu efect dicroic și cea cu inserții vizibile în spectrul UV.
Un material cu mare potențial pentru design sau arhitectură, sticla cu efecte dicrioice a fost selectată în mai multe forme de echipa de bibliotecari pentru jocurile surprinzătoare pe care le creează în funcție de lumină.
Un alt exemplu de sticlă care va fi prezentată de bibliotecari este Ornilux – sticla care reflectă razele UV. Foarte utilă pentru construcțiile înalte, sticla Ornilux are un model vizibil pentru păsări (nu și pentru ochiul uman) și astfel protejează milioanele de păsări care se lovesc anual de clădiri.
Intrare liberă
**********************************************************************
Talking Matter #1 are loc în spațiul MATER – Biblioteca de Materiale, de pe Splaiul Unirii 160.
La fel ca orice bibliotecă, și MATER – biblioteca de materiale, are o echipă de bibliotecari.
🚀 Cine sunt bibliotecarii MATER?
Studenți la arhitectură și design de interior și profesioniști din domeniu.
🚀 Ce fac bibliotecarii unei biblioteci de materiale?
În primul rând studiază materialele și proprietățile acestora pentru a putea oferi cât mai multe informații pentru cei care vor să le folosească în proiectele lor.
Caută în permanență materiale noi pentru a îmbogăți colecția bibliotecii și a aduce pe rafturile noastre cele mai noi și interesante materiale apărute local și la nivel internațional.